În 25.04.1828 trupele ţariste trec Prutul şi ocupă Moldova şi Ţara Românească care trec sub administraţie rusă. În locul domnilor celor două ţări, care se retrăseseră în Transilvania, se instituie o administraţie militară rusă, în frunte cu contele Fiodor Petrovici Pahlen, numit preşedinte deplin împuternicit al Adunărilor (Divanurilor) Moldovei şi Ţării Româneşti. În exercitarea funcţiilor el era secondat de un vicepreşedinte. Principala preocupare a administraţiei a fost aprovizionarea armatei. În acest scop, înaltul funcţionar rus era împuternicit ca, în afara contribuţiilor în bani şi în produse, să facă şi cereri extraordinare "oricât de împovărătoare" pentru buna desfăşurare şi reuşita planurilor militare. Noua invazie rusă i-a costat pe români "mai mult sânge şi lacrimi decât cele precedente la un loc", spunea agentul consular al Franţei. Moldova şi Ţara Românească au trebuit să asigure aprovizionarea Armatei ruse cu alimente şi furaje, să pună la dispoziţia acesteia mijloacele necesare, cereale şi oameni, pentru efectuarea organizată a transporturilor, să întreţină căile de comunicaţii, să adăpostească armatele aflate în marş spre frontieră şi spre fronturile de luptă. Aprovizionarea şi transporturile au fost realizate prin rechiziţionarea a zeci de mii de care, a unor imense cantităţi de alimente şi furaje. Proclamaţia dată cu acest prilej, generalul Wittgenstein asigura populaţia că vor fi respectate şi ocrotite legile, obiceiurile străvechi, proprietatea şi drepturile sfintei credinţe. Pe durata războiului, în raport cu necesităţile militare, regimul ocupaţiei a fost deosebit de aspru.

În 25.04.1894 începe procesul memorandiştilor. Are loc la Cluj procesul politic intentat de către Guvernul ungar, memorandiştilor: 14 membri ai Comitetului Central al Partidului Naţional Român (printre care dr. Ioan Raţiu, Gheorghe Pop, D. Băseşti, dr. Vasile Lucaciu, Teodor Mihai ş.a.) sunt condamnaţi la închisoare, între 2 luni şi 5 ani. Procesul declanşează în Transilvania, în Regat, în celelalte provincii româneşti şi în străinătate, manifestaţii de protest şi solidaritate cu fruntaşii politici români. Mişcarea memorandistă din anii 1892-1894 a constituit un moment remarcabil în istoria românilor transilvăneni. În 1895, la cererea regelui Carol I, împăratul Austro-Ungariei i-a graţiat pe cei care se mai aflau atunci în închisoare. Guvernul ungar şi-a folosit puterea administrativă considerabilă pentru a reduce activitatea politică a românilor. În 1894 a intentat proces Comitetului Executiv al Partidului Naţional, acuzându-l de agitaţie împotriva securităţii statului pentru că a publicat şi răspândit Memorandumul, un protest împotriva politicii Guvernului faţă de naţionalităţi. Cu acest prilej s-a dizolvat Partidul Naţional, deşi acesta a continuat să existe sub formă de Comitet Electoral.

În 25.04.2005 România şi Bulgaria semnează la Luxemburg Tratatul de aderare la UE.