Calendare romanesti
Calendare romanesti

Index


Căutați în calendare











TitlulDescrierea
16.11.1364 Basarab, Nicolae Alexandru - voievod, domnitorNicolae-Alexandru-Basarab(? - 16.11.1364, Curtea de Argeş) Domn al Ţării Româneşti (asociat la domnie cu tatăl său din 1350, domn 1352-1364). Fiu al lui Basarab I. În timpul domniei sale ţara a devenit ortodoxă şi i s-a recunoscut Mitropolia Ungrovlahiei (patriarh a fost Iachint, de la Vicina, recunoscut pentru spiritul său ecumenic) de către Calist I, patriarhul ecumenic de la Constantinopol, iar domnul a trecut la ortodoxie, luându-şi numele de Nicolae (1359). A avut cinci copii, din două căsătorii, între care trei fii - doi au domnit: Vladislav (Vlaicu, cel care i-a urmat la tron) şi Radu. A fost primul domn român care a sprijinit mănăstirile de la Athos. A reuşit să păstreze independenţa ţării faţă de coroana maghiară şi a sprijinit comerţul cu Transilvania prin Ţara Bârsei. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011
23.09.1386 Basarab, Dan I - voievod, domnitor(1354 - 23.09.1386, Bulgaria) Domn al Ţării Româneşti (1384 - 1386). Fiu al lui Radu I şi frate vitreg cu Mircea cel Bătrân. Fondator al dinastiei Dăneştilor. A vrut să obţină independenţa ţării eliberând-o de suzeranitatea maghiară şi intervenind în luptele dintre bulgari şi sârbi (l-a ajutat pe unchiul său Stracimir). A bătut monedă proprie: ducatul, cu subdiviziune banul. A fost urmat la tron de Mircea cel Bătrân. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011
31.01.1418 Basarab, Mircea cel Bătrân - voievod, domnitorMircea-cel-Batran(1355 – 31.01.1418, Argeş) Domn al Ţării Româneşti. Fiu al lui Radu Mircea şi tată al lui Mihail şi Vlad Dracul. Capitala ţării era la Argeş, iar fiul lui, Mihail, asociat la domnie, o avea la Târgovişte. Administraţia ţării şi sistemul de impozitare erau centralizate, astfel încât a făcut o armată suficient de puternică spre a apăra Ţara Românească de polonezi şi otomani, ba chiar a extins-o, ajungând până la mare (a luat Dârstorul de la turci) şi a construit prima flotă din istoria românilor, iar navele, numite pânzare, erau făcute după modelul velierelor greceşti. Mitropolitul ţării a primit titlul de „exarh al plaiurilor“, având dreptul să păstorească şi ortodocşii din Transilvania. A avut ca feude ducatele de Amlaş şi Făgăraş din Transilvania şi banatul Severinului. S-a aliat cu Sigismund de Luxemburg (regele Ungariei, cel care a iniţiat ordinul european al Dragonului, de luptă a creştinătăţii contra islamului, fiind primul membru al Ordinului Dragonului din Ţara Românească – ultimul a fost Constantin Brâncoveanu) şi cu Petru Muşat al Moldovei (apoi l-a impus acolo domn pe Alexandru cel Bun), contra otomanilor. A bătut monedă (ducaţi din argint, subdiviziune banul) inscripţionată cu litere latine şi înfăţişându-se în costum de cavaler cruciat, ca şi regii din restul Europei. A sprijinit în lupta antiotomană popoarele din sudul Dunării. Înfrânt de Timur Lenk la Ankara în 1402, Baiazid I e confruntat cu atacurile altor pretendenţi la tron, unii susţinuţi de domnul muntean. În timpul domniei lui Ţara Românească a ajuns la întinderea teritorială maximă din Evul Mediu: de la Olt în nord, la Dunăre în sud şi de la Porţile de Fier în vest până la Marea Neagră în est. Este îngropat la ctitoria sa de pe Olt, mănăstirea Cozia. Academia Navală din Constanţa îi poartă numele. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011
01.06.1432 Basarab, Dan al II-lea - voievod, domnitor(? – 1.06.1432, Târgovişte)Domn al Ţării Româneşti (1420–1421, 1421–1423, 1423–1424, 1426–1427, 1427–1431). Era din ramura Basarabilor care au dat dinastia Dăneştilor. Şi-a pierdut tronul după bătălia de la fortăreaţa Golubać, în sudul Dunării, 1431. Deşi încheiase un tratat de pace, în anul următor au năvălit otomanii, l-au ucis şi l-au pus domn pe nepotul său, fiul lui Mircea cel Bătrân, Alexandru I Aldea. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011 Sursă imagine prelucrată de calendarele.eu: http://vlaros2.blogspot.com/2016/05/dan-al-ii-lea-cel-viteaz.html
23.02.1443 Huniade, Matei Corvin - regeMatei-Corvinprenume la naştere Matthias, porecla Corvinus,în latină; Hunyadi Mátyás,în maghiară (23.02.1443, Cluj – 6.04.1490, Viena) Rege maghiar. Al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara (în maghiară Hunyadi János) şi al Elisabetei Morysinai, primul fiind ucis de oligarhia maghiară (rege Ladislau Postumul) spre a nu accede la putere, al doilea, copil, aruncat în închisoare. Mama sa a strâns oştile lui Iancu de Hunedoara şi l-a înfrânt, pe Dunăre, pe Ladislau Postumul, şi-a răscumpărat fiul (de la Praga) şi l-a impus rege. Avea 18 ani şi a domnit 32 de ani, fiind otrăvit de medicul personal. A fost instruit în italiană, în spiritul Renaşterii. Avea o bibliotecă de 5000 de incunabule (Bibliotheca Corviniana). Vorbea maghiara, româna, italiana, croata, latina şi mai târziu germana, ceha, slovaca, precum şi alte limbi slave. A ordonat întemniţarea domnului Munteniei Vlad al III-lea (Ţepeş), când acesta, urmărit de armata otomană, i-a cerut ajutorul. Dar tot el l-a ajutat pe Vlad să recucerească tronul Valahiei de la Laiotă Basarab. Ulterior, după ce Ştefan cel Mare, domn al Moldovei, a încheiat pacea cu regele Cazimir al Poloniei, Matei l-a atacat pe Ştefan, dar a fost înfrânt în lupta de la Baia. A domnit asupra Moraviei, Sileziei, Luzaţiei (Lausitz) (toate trei 1468/1469/1479–1490) şi Austriei Inferioare (1477/1485–1491). A sperat să controleze voievodatele româneşti şi să reunescă, sub sceptrul său, întregul spaţiu al fostei Dacii. Pe stema sa, ca şi a tatălui său, în poziţie centrală, se afla corbul, simbol latin, o recunoaştere a originilor sale româneşti. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011 Pentru o cunoaștere mai detaliată a personalității regelui vă recomandăm articolul de la legătura web de mai jos: https://ro.wikipedia.org/wiki/Matia_Corvin
11.08.1456 Huniade, Iancu de Hunedoara - voievod, domnitor, guvernator al Ungariei, comandantIancu-de-Hunedoaraîn latină Ioannes Corvinus, în maghiară Hunyadi János, în germană Johann Hunyadi (~1387, Cluj – 11 august 1456, Zemun) Comandant militar, voievod, domnitor, guvernator al Ungariei. Era român după tată, din stirpea lui Şerb (bunic), era al doilea fiu al lui Voicu, iar mama era maghiară, Erzsébet Morzsinai. Tatăl său fusese înnobilat de regele Ungariei Sigismund de Luxemburg (dinastie franceză) pentru merite ostăşeşti şi a primit domeniul Hunedoarei. Şi-a pus pe stemă corbul, însemn latin (a fost şi al comandanţilor înfrânţi de daci la Adamclisi), preluat de dinastiile bizantine (şi Cantacuzinii l-au avut), dar şi semn că era valah şi venea din ţara voievodului Negru de dincolo de munţi (corvinus=corb). Şi-a dedicat viaţa luptei antiotomane. Centrul activității a fost la Timişoara de unde s-a concentrat asupra apărării Dunării. A decedat îmbolnăvit de ciumă la Zemun, după bătălia Belgradului. A fost şi ban al Severinului, iar teritoriul pe care l-a controlat era, în chip ideal, ca aspiraţie, o „Ungrovlahie“, un spaţiu creştin. De altfel, fiul său, Ladislau, a fost zălog la Gheorghe Brancovici o vreme, apoi a fost ucis de împăratul Ladislau al V-lea al Ungariei spre a nu accede la tronul lui. Totuşi, al doilea fiu al marelui conducător de oşti, Matei Corvin, a devenit rege al Ungariei. Renașterea Daciei a fost un deziderat comun pentru Huniazi, Basarabi şi Muşatini. Palatul său din Timişoara e astăzi sediu al Muzeului de Istorie. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011
22.08.1456 Vlad Ţepeş - voievod, domnitorVlad-Tepes(n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476). În 22.08.1456 - Vlad Ţepeş, numit și Vlad Drăculea (sau Dracula) redevine domn al Ţării Româneşti. A domnit în Țara Românească în: 1448, 1456-1462 și 1476. Nu a fost demon sau vampir nici în timpul vieții nici după… Motivele pentru care are totuși această faimă internațională ar putea fi: - numele familiei – Drăculea (drac fiind în română denumirea demonilor), - decorația tatălui său – Ordinul Dragonului care avea ca simbol un balaur (în concepția populară, un fel de drac), - ducații noi (monedă munteană), care au circulat întâi în Transilvania, iar apoi și în Țara Românească. Monedele aveau pe o parte un vultur cu aripile întinse, cu capul întors spre dreapta, iar pe altă parte un dragon înaripat cu coadă de șarpe, cu aripile și laba dreaptă ridicate, și laba stângă terminată în patru gheare. Moneda a fost introdusă de tatăl lui Vlad Țepeș același Vlad al II-lea Dracul, - Metodele folosite contra dușmanilor săi și implicit ai Țării Românești au fost sângeroase, aspre și dure. Ele sunt specifice evului mediu și au fost împrumutate chiar de la dușmanii săi cei mai mari – turcii. A fost dat drept chezaș (un fel de prizonier care garanta supunerea familiei dorințelor sultanului), de către tatăl său (Vlad al II-lea Dracul, guvernator al Transilvaniei, și domnitor și el al Țării Românești) la Istanbul. Acolo a învățat inclusiv metodele de tortură turcești. Cea a tragerii în țeapă căreia ia căzut în final, chiar și el victimă, i-a adus faima și numele sub care a rămas în istorie - Vlad Țepeș. Capul său a fost expus, în Instanbul înfipt într-o țeapă, ca o răzbunare, pentru cei 20.000 de vrăjmași turci presărați în calea sultanului Mehmed al II-lea atunci când acesta a atacat Țara Românească. Nu trebuie uitat că metodele de eliminare ale adversarilor puteau fi și mai sângeroase. Inchiziția din Spania, Olanda sau Italia ardea pe rug, în aceeași perioadă sute de mii de nevinovați pentru motive de cele mai multe ori imaginare. - Campania de defăimare a sa de către negustorii brașoveni care au fost la un moment dat atinși în interesele lor comerciale, de politica lui Vlad Țepeș. Asupra acestora a aplicat și metode de tortură specifice perioadei istorice mai ales după ce au încălcat legile sale protecționiste de comerț. Pentru a regla conturile cu aceștia a codus și câteva atacuri asupra cetăților sășești. - Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci este o ficțiune ce se petrece în Transilvania și Anglia secolului XIX. De pe urma succesului romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula. Scriitorul a folosit și unele surse legate de aura de om crud, sângeros creată în jurul domnitorului de negustorii sași. A reușit pentru scurt timp să obțină independența Țării Românești, înfrângând o armata turcă aproape de 10 ori mai numeroasă decât a sa. Cere ajutor regelui Matei Corvin, după ce este trădat și alungat din Țara Românească de propriul său frate, Radu cel Frumos, aservit în totalitate turcilor. În schimb datorită unor uneltiri specifice de asemeni epocii, ajunge în închisoare de unde va ieși abia după 12 ani doar după ce se spune că a aceptat să se căsătorească cu sora lui Matei Corvin și să treacă la catolicism. Oricum e clar că tot creștin a rămas și continuând luptele cu turcii și în a treia domnie și-a găsit moartea pe câmpul de luptă. O descoperire arhelogică mai nouă sugerează că domnitorul ar fi reușit totuși să ajungă în Italia spre sfârșitul vieții unde s-ar afla și mormântul său. A avut relații oscilante cu un alt contemporan al său dușman sau prieten uneori, Ștefan cel Mare. Sursele pentru documentare articol: http://ro.wikipedia.org/wiki/Vlad_Țepeș; http://www.e-scoala.ro/istorie/vlad.html; http://ro.wikipedia.org/wiki/Vlad_Dracul
16.03.1457 Huniade, Ladislau - comandant de oștiLadislau-Huniadeîn maghiară László Hunyadi (1433 – 16.03.1457, Buda) Conducător de oşti. Fiu al lui Iancu de Hunedoara şi frate cu Matei Corvin. A participat la bătălia de la Kosovo (Câmpia Mierlei), 1448, şi a fost lăsat zălog de tatăl său lui Gheorghe Brancovici, regele Serbiei. În 1453 era deja ban al Croaţiei şi Dalmaţiei. La Dieta de la Buda din 1455 a renunţat la toate titlurile şi funcţiile sale, datorită unor acuzaţii din partea lui Ulrich Celje (Cillei). În final a fost ucis din ordinul regelui Ungariei din cauza intrigilor aceluiaşi Cillei. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011
10.01.1493 Olahus, Nicolaus - primul umanist român, istoric, om politic, eclesiast, scriitorNicolae-Olahus(n. 10 ianuarie 1493, Sibiu – d. 15 ianuarie 1568, Pojon) Era originar din Muntenia şi după tată era coborâtor din domnii Basarabi, Drăculeşti şi rudă apropiată Huniazilor. În 1510 se află la curtea regelui Ungariei, Vladislav al II-lea, ca aprod. În 1522 ajunge canonic la Strigoniu, având ca protector pe Mitropolitul Szatmari. Este chemat de Ludovic al II-lea ca sfetnic al său şi al reginei Maria (1524-1542). Este preţuit pentru cultura sa şi cunoaşterea limbilor română, germană, franceză, maghiară, latină, greacă.Mitropolit de Strigoniu şi primat al Ungariei (7 mai 1553), trebuia să apere catolicismul, împotriva reformaţiilor. În 1558, Ferdinand îi dă rangul de Baron al Imperiului, apoi locţiitor (revent) al Ungariei (1562). Moare la 14 ianuarie 1568, în Bratislava. Personalitatea de excepţie a lui Olahus reiese în primul rând din opera sa scrisă, dar şi din locul pe care îl ocupă în cultura românească şi apuseană. Deşi a trăit printre străini, el nu a uitat că este român. Înscrierile sale se intitulează Olahul (Românul). S-a mândrit întotdeauna cu originea sa nobilă românească. În lucrările sale scrise în latineşte Hungaria (1735) şi vol. de poezii Satire, Elegii, Olahus oferă o amplă descriere a Munteniei, Moldovei, Transilvaniei şi Banatului. Este primul umanist român care face cunoscute peste hotare istoria şi cultura neamului românesc. Este una din figurile proeminente ale umanismului european, protector neîntrecut al tuturor învăţaţilor.
24.11.1494 Chinezu, Pavel - cneaz, comite, generalPavel-Chinezu(n. 1432 - d. 24 noiembrie 1494) numit și Pavel Cneazul (legendele îi atribuie descendența din cnezii români sau sârbi, din Banat), a fost menționat în documentele vremii Paulo de Kynys - Comes Temesiensis, în maghiară Kinizsi Pál. A fost căpitan general al armatei regatului Ungariei, și comite de Timișoara. În perioada 1478 – 1494, Pavel Chinezu a exercitat demnitatea administrativă de comite al Timişului, timp în care a acordat însemnate privilegii comunităţii săteşti din localitatea care-i poartă până astăzi numele, Satchinez, locul nașterii sale. Cum a reușit un simplu morar din Satchinez să devină comite de Timiș într-o perioadă în care doar rangurile nobiliare netezeau calea ascensiunii sociale? La început a fost un simplu oștean în oastea regală. Pavel Chinezu a ajuns un adevărat maestru în mânuirea armelor, tradiția consemnând mai multe fapte de bravură ale acestuia în numeroasele lupte purtate de regele Matei Corvin precum și forța herculeană a eroului de legendă. Legendele românești și maghiare relatează că: ,,…Pavel era atât de tare, încât ridica butoiul cu apă și bea din el ca dintr-un pahar. Piatra de moară o ținea în mâini ca și cum ar fi numai un cârpător de lemn.” sau că ,,…Iar după luptă (cea de la Câmpul Pâinii), s-a încins între soldații creștini un ospăț mare, la care Pavel a jucat bătuta, ținând câte un turc în dinți, subsuoară și într-o mână.” În 1479 a condus armata creștină în bătălia de la Câmpul Pâinii (lângă Orăştie) câștigată cu prețul unor mari pierderi pentru armata otomană, mult superioară numeric. A fost onorat de însuşi Papa Sixt al IV-lea pentru eforturile sale în apărarea libertăţii creştine. Pavel Chinezul a luptat și alături de Vlad Țepeș împotriva turcilor, în Bosnia, în timpul celei de a treia domnii a acestuia, 1475-1476. S-a stins din viață, în timpul unei ultime campanii pe râul Sava, în urma rănilor suferite la asediul cetății Szendrõ-Smederevo, din Serbia de azi. Sursele articolului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Chinezu; http://www.frontpress.ro/2013/11/pavel-chinezu-dusmanul-neinfricat-al-turcilor-omagiat-de-banateni-fotovideo.html
02.07.1504 Muşat, Ştefan cel Mare - voievod al Moldovei, domnitorStefan-cel-Mare(1437, Borzeşti – 2.07.1504, Iaşi)Domn al Moldovei. Fiu al voievodului Moldovei Bogdan al II-lea din dinastia Muşatinilor şi al doamnei Maria născută Oltea, din boierimea oltenească din Ţara Românească. Aflat în bune relaţii cu Matei Corvin, căruia îi propune să-l sprijine împreună la tron pe Vlad Ţepeş în Ţara Românească (în a doua domnie, deoarece, mai înainte, fusese el însuşi ajutat să ajungă pe tron de către Vlad Ţepeş, aflat în timpul primei domnii). A stabilit relaţii diplomatice cu papa de la Roma, cu dogele Veneţiei, cu Lituania, Ungaria, Polonia, Rusia, Moravia, Persia, hanatul Crimeei. Geniu politic şi negociator, a reuşit să păstreze tronul Moldovei 47 de ani. I-a asigurat ţării independenţa faţă de poloni, catolicism, otomani, tătari şi cea mai mare înflorire culturală şi economică, mai ales sub aspect comercial. Constituie gloria la care se raportează până astăzi spiritul românesc. A ctitorit 44 de lăcaşuri de cult, formând un stil arhitectonic, a provocat, sub aspect literar, scrierea de cronici care compară domnia lui cu alte domnii pământene, precum şi cu istoria universală. De asemenea, numeroşi scriitori ai epocii moderne i-au dedicat creaţii cunoscute. De pildă B. Şt. Delavrancea piesa, jucată şi astăzi, Apus de soare, dar şi V. Alecsandri, D. Bolintineanu, M. Eminescu, B.-P. Hasdeu, Ion Druţă. A fost declarat sfânt al Bisericii Ortodoxe Române (1992). Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011
20.07.1514 Doja, Gheorghe - conducător de răscoalăGheorghe-DojaDózsa Györgyîn maghiară, Juraj Dóža în slovacă (cca 1470, Dalnic, Covasna – 20.07.1514, Timişoara)Conducător de răscoală.Mic nobil, de etnie, secui.A condus răscoala ţărănească din 1514. Papa Leon al X-lea a organizat o cruciadă antiotomană cu oaste care aduna inclusiv țărani iobagi în rândurile sale pentru a forma o armată cât mai numeroasă.... Oastea organizată pentru cruciadă a fost deturnată de la scopurile nobile chiar de către marii nobili din nefericire... După formarea armatei s-a resimțit acut lipsa forței de muncă pe marile latifundii din Transilvania și Ungaria... Nobilii au trecut chiar la represalii în speranța readucerii propriilor supuși la muncă... Peste noapte cruciada s-a transformat în răscoală, cu revendicări destul de clare pentru acele vremuri, inclusiv renunțarea la a șaptea zi de muncă din săptămână - neplătită în niciun mod - denumită "robotă" pe atunci... Răsculații erau răspândiți atât pe teritoriul actualei Ungarii cât şi în Transilvania. Câteva victorii cum au fost cele de la Cenad şi Nădlac i-au făcut redutabili pe țăranii de etnii română, maghiară, secuiască, ș.a.... În urma atacului nereuşit al armatei de iobagi asupra cetăţii Timişoara, capul răzvrătiților Doja a fost prins la porunca voivodului Transilvaniei, Ioan Zapolya, un bun conducător de oști de atuni. Doja a fost torturat şi executat după un supliciu nemaiîntâlnit sau imaginat, până atunci, în evul mediu. Sursă documentare pentru articol: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011
02.01.1529 Radu de la Afumați - voievod, domnitorRadu-de-la-Afumati(sau Radu al V-lea), fiul lui Radu al IV-lea cel Mare.Domn al Țării Românești de mai multe ori: decembrie 1522 - aprilie 1523, ianuarie - iunie 1524, septembrie 1524 - aprilie 1525 și august 1525 - ianuarie 1529. Domniile sale, întrerupte în nenumărate rânduri de incursiunile armatelor turceşti în Ţara Romnească, mult mai numeroase şi mai puternice decât oastea pe care ar fi putut-o înjgheba voievodul, dar şi de nesăţioşii pretendenţi la tron, constituie exemplul unei neîntrerupte zbateri pentru păstrarea fiinţei neamului. Deşi e uneori înfrânt, el obţine câteva victorii strălucite împotriva turcilor, şi în primul rând al lui Mehmed-Beg, ce intenţiona să pună stăpânire pe ţară şi s-o transforme în paşalâc. E de notat că vremea domniei lui Radu coincide cu bătălia de tristă amintire de la Mohacs din anul 1526 în care Soliman Magnificul înfrânge pe creştini şi cucereşte o bună parte din Ungaria, deschizând drumul transformării acesteia în paşalâc. Bravura dar şi inteligenţa politică a domnului român au contribuit în mod hotărâtor la continuitatea noastră în condiţii în care state mult mai mari si mai puternice au căzut sub stăpânirea otomană. A rămas în istorie drama uciderii lui Radu ca urmare a unui complot în fruntea căruia au stat Neagoe din Periş, mare vornic (stăpînea 34 de sate) şi Drăgan, postelnicul, înălţaţi în divanul ţării de însuşi Radu. Aceştia, nemulţumiţi de noua prietenie a domnului cu Craioveştii (se căsătorise cu Ruxandra, fiica lui Neagoe Basarab în 21 ianuarie 1526), ridică oaste împotriva lui şi, surprinzându-l fără apărare, îl fugăresc spre Olt. Fiindu-i închise căile de acces spre reşedinţa banilor, unde conta pe sprijinul lui Pîrvul banul, Radu de la Afumaţi, împreună cu fiul său Vlad, se îndreaptă spre Râmnic. Ei se refugiază, la 2 ianuarie 1529, după toate probabilităţile, în schitul Cetăţuia, cu nădejdea că boierii, după o veche datină creştină, nu vor cuteza să le ia viata. Ura boierilor trebuie să fi fost însă aprigă, fiindcă aceştia îi ucid pe amîndoi, tăindu-le capetele, chiar în altar, sub ochii îngroziţi ai preotului şi poporului, stropind pristolul cu sângele nevinovat al domnului şi al fiului său Vlad. Radu Popescu, în Istoria domnilor Ţării Româneşti, descrie astfel faptele: "Iar neşte boiari, anume Neagoe vornicul şi Drăgan postelnicul, au strâns oşti în taină, neştiind nimic Radu-vodă, şi au venit asupra lui. Care nefiind gata, au fugit către banul, la Craiova. Vrăjmaşii îl gonea tare şi l-au ajuns la Râmnicu-de-Sus și, prinzându-l pe el şi pe fiu-său Vlad-vodă, amândurora le-au tăiat capetele." Letopiseţul Cantacuzinesc ne relatează istoria în felul următor: "Deci, când au fost Radu-vodă în oraş în Râmnic, iar boierii au ajuns pe Radu-vodă, de l-au legat şi i-au tăiat capul şi lui şi fie-său, Vlad-vodă, şi au pierit amândoi în oraş în Râmnic, când au fost cursul anilor 7037" (1529). După făptuirea omorului, boierii au trimis capetele victimelor la Istanbul, ca ofrandă adusă sultanului. Radu e înmormântat la 4 ianuarie la Curtea de Argeş, în biserica domnească zidită de socrul său, căreia din porunca lui i s-a desăvârşit pictura de către renumitul meşter Dobromir Zugravul. Pe lespedea mormântului, voievodul e înfăţişat călare, cu buzduganul în mâna dreaptă, cu coroană pe cap şi mantia domnească fluturând în aer. Lespedea păstrează textul lăsat de Radu, un fel de testament simbolic, în care sunt enumerate bătăliile acestuia de-a lungul scurtei dar frumoasei lui domnii: nu mai puţin de douăzeci de lupte în trei ani, dintre care cele mai multe victorioase. Pe drept cuvânt A.D. Xenopol, preluând ideea dintr-un document de la Mihnea voievod din 4 iunie 1588, îl caracterizează astfel: "El a fost numit după moarte Radu cel Viteaz, supranume ce i se cuvine cu dreptul după crâncenele lupte cu turcii prin care a scăpat ţara de a fi prefăcută în paşalâc." Link articol: http://art.scoala-online.eu/personalitati-prin-valcea/radu-de-la-afumati/
03.09.1546 Muşat, Petru Rareş - voievod, domnitorPetru-Rares(~1487, Hârlău – 3.09.1546, mănăstirea Probata)Voievod al Moldovei (1527–1538; 1541–1546). Fiu nelegitim al lui Ştefan cel Mare. Rareş e porecla (cu părul rar) după soţ a mamei (Răreşoaia). Înainte de a domni a fost negustor de peşte la Galaţi. A avut copii din mai multe căsătorii, ca şi ilegitimi: cu Maria – Bogdan, Ana (soţia domnului muntean Vlad VII Înecatul), Maria, Chiajna (soţia lui Mircea Ciobanul); cu sârboaica Jelena Brankovič, fiica despotului Jovan Brankovič – Ilie (II), Ştefan (VI), Constantin, Ruxandra (soţia lui Alexandru Lăpuşneanul); cu Ecaterina din Sibiu, ilegitim: Iancu (Sasul); cu o femeie al cărei nume nu se cunoaşte, ilegitim: Bogdan Constantin. În luptele din Ungaria, dintre Ferdinand de Habsburg şi Ioan Zapolya, a luat la început partea lui Ferdinand, dar, când turcii l-au recunoscut pe Zapolya, a trecut, în schimbul cetăţii Bistriţa, de partea acestuia din urmă, a intrat în Transilvania şi l-a zdrobit pe Ferdinand la Feldioara. Campania turcească de pedepsire a fost condusă de sultanul Soliman Magnificul însuşi (1538). Sultanul a intrat în Suceava, unde a pus mâna pe tezaurul lui Petru, care includea, între altele, şi spada lui Ştefan cel Mare, aflată în prezent la Muzeul Topkapî din Istanbul. În a doua domnie, în 1541, l-a prins la Făgăraş, din ordinul sultanului, pe voievodul Ştefan Mailat, şi l-a trimis la Constantinopol. A edificat multe biserici: Moldoviţa (1537), Humor (1535), Baia, Botoşani, Hârlău, Târgu Frumos, Roman, şi a fortificat Soroca spre a se apăra de atacurile polonilor. Este înmormântat la ctitoria sa, mănăstirea Probota. Sursă text: Enciclopedia identității românești Personalităţi de Ecaterina Ţarălungă, An apariție 2011